Romania in TOP 10 la calitatea conexiunii broadband in lume
Romania ocupa locul noua la nivel mondial in functie de calitatea comunicatiilor de banda larga (broadband) necesare pentru aplicatiile web din generatia urmatoare, ca televiziunea IP de inalta definitie, care va deveni uzuala in aproximativ 5 ani, potrivit unui studiu Cisco.
"Pozitionarea Romaniei intre primii zece jucatori sunt efectul investitiilor operatorilor telecom in infrastructura de tip broadband din ultimii ani", a declarat directorul general interimar al Cisco Romania, Cristian Popescu.
Potrivit acestuia, fata de anul 2008, Romania a urcat doua pozitii. Scorul calitatii comunicatiilor broadband in Romania a inregistrat un salt de 11,5% ajungand la 44,89, fata de 33,43 inregistrat in 2008.
De asemenea, Romania a inregistrat progrese si la nivelul penetrarii serviciilor de broadband. Rata de penetrare a crescut dupa un an cu sase puncte procentuale, de la 32% in 2008, la 38% in 2009.
Orasul Bucuresti ocupa locul 14 la nivel mondial in functie de scorul serviciilor broadband pregatite pentru aplicatiile viitoare, devansand orase ca Stockhlom, Zurich, Tokio sau Amsterdam.
Celelalte state care detin nivelul de calitate a comunicatiilor broadband necesar pentru aplicatiile web viitoare sunt Coreea de Sud, Japonia, Suedia, Lituania, Bulgaria, Letonia, Olanda si Danemarca.
Studiul sponsorizat de compania americana Cisco a fost realizat de universitatile Oxford Said Business School (Marea Britanie) si Oviedo (Spania) in perioada mai-iulie 2009. Acesta a analizat circa 24 milioane de inregistrari care provin din teste reale executate de utilizatorii de Internet din 66 de tari.
Sursa: HIT.ro
Trimiteți un comentariu